Praziolitul (sau prasiolit) este o varietate de cuarț verde-pal, verde-praz (de aici și denumirea lui, provenită din limba greacă: “prasos” – praz si “litos” – piatră), transparent, până la translucid.
El nu se găsește ca atare în natură, ci este obținut prin încălzirea la 500º C a ametistului sau a citrinului. Poate fi produs numai prin tratarea termică a pietrelor provenind din anumite surse.
Inițial toate gemele tratate proveneau din mine braziliene dar, între timp, s-au descoperit și alte surse, ceea ce a dus la creșterea ofertei. Prasiolitul este cel mai adesea fațetat, tăiat în formă de caboșoane sau de margele.
Duritate pe scala lui Mohs: 7.
Compoziției chimica: SiO2.
Se poate confunda cu berilul prețios galben sau verde.
Alte denumiri: ametist verde, amegreen (engl.) sau vermarin.
Exista un număr tot mai mare de gemologi care susțin ca praziolitul se găsește și în stare naturala, dar deocamdată nu sunt destule dovezi, asa ca se rămâne la ideea enunțată în primul paragraf: praziolitul care se găsește pe piață este obținut artificial.
Proprietățile metafizice ale praziolitului sunt cele ale ametistului, dar sporite de diafana lui culoare lui verde, caci verdele este una din culorile inimii, este culoarea naturii, sacrului și concentrării.
Ajuta la îndepărtarea tensiunii și iritării. Simbolizează respectul de sine și armonia, este piatra de bază a legăturii minte-inima. Este piatra nativilor din luna februarie.
Curățarea lui se poate face cu apă de la robinet și o perie moale, nu este nevoie de substanțe chimice. Nu se recomandă expunerea lui la soare puternic, pentru ca i se poate schimba culoarea. Depozitarea lui alături de pietre mai dure decât gradul 7 ii poate cauza zgârieturi.
Surse:
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat
